Andreea Bologa
Andreea a absolvit studiile de licență în cadrul Facultății de Drept a Universității din București. Andreea are cunoștințe și o experiență vastă în asistarea clienților care activează în domeniile de healthcare & medical, precum și în cel de retail.
În prezent, Andreea oferă consultanță juridică zilnic producătorilor, importatorilor și distribuitorilor dispozitivelor medicale de uz spitalicesc, de uz stomatologic, precum și celor din domeniul suplimentelor alimentare, în cadrul procedurilor de notificare.
De asemenea, Andreea desfășoară activități de cercetare și documentare juridică pe diverse proiecte ce intră în sfera de healthcare & medical, prin întocmirea unor rapoarte de diligență juridică, a unor opinii/rapoarte privind legislația și jurisprudența relevantă în domeniul dispozitivelor medicale și al suplimentelor alimentare. Printre proiectele relevante în cadrul activității sale se numără:
– asistarea unora dintre cei mai mari operatori din piața de retail în obținerea autorizațiilor specifice în materie de obținere a autorizațiilor specifice importului și distribuției de dispozitive medicale;
– asistarea celor mai mari distribuitori de dispozitive medicale stomatologice din România în derularea proceselor ce implică obținerea/modificarea avizelor necesare în domeniu;
– asistarea celor mai mari furnizori de servicii de instalare și/sau mentenanță a dispozitivelor medicale în problemele întâmpinate la implementarea la nivel operațional a modificărilor legislative apărute, precum și în furnizarea soluțiilor operaționale în acest sens.
Formular de intrebari
Datele cu caracter personal colectate prin intermediul acestui formular vor fi prelucrate exclusiv pentru a te contacta în vederea furnizării răspunsului la solicitarea pe care ne-ai adresat-o. Pentru mai multe informații te invităm să parcurgi în integralitate Politica de Confidențialitate.